DIN 8 NOIEMBRIE IA PASUL SPRE CINEMA CITY cu DOCUMENTARUL APĂ ȘI TALPĂ
VINO LA ÎNTÂLNIRILE CU ECHIPA DOCUMENTARULUI
Apă și talpă, documentar independent realizat de Mircea Gherase și Lucian Mircu, intră din 8 noiembrie în programul CINEMA CITY - IA-ȚI BILETE ACUM la proiecțiile speciale de caravană
În septembrie 2022, Tibi Ușeriu demara planul de a străbate țara în alergare pe Via Transilvanica, primul traseu de lungă distanță din România, proaspăt amenajat de Asociația Tășulasa Social. I se alăturau alți opt sportivi de anduranță. Aproape 1.400 de kilometri, peste 30.000 de metri diferență de nivel, în 25 de zile. Multe aveau să se întâmple între aceste două borne care cuprind o țară (Putna – Drobeta-Turnu Severin) și multe motive pentru abandon: amenințarea urșilor și a câinilor de stână, rătăciri în noapte, alergări fără oprire pe soare și pe ploaie, până se jupoaie pielea, cad unghiile și toate măștile. Niciunul dintre participanți nu era finalist garantat. Toți știau că suferința este inevitabilă.
“Apă și talpă” e mai mult decât documentarea în priză directă a acestui proiect sportiv îndrăzneț. Sau un pretext pentru a arăta locuri spectaculoase din România. Pe parcursul filmării am aflat că avem ceva de învățat din povestea fiecărui sportiv. Și că există un fir mai lung care le leagă. Cu pași mici, oameni obișnuiți pot face lucruri însemnate. Documentarul nostru este și despre ce se întâmplă când ne punem în cap o idee mare și ne ținem de ea”, au declarat regizorii Mircea Gherase și Lucian Mircu.
GĂSEȘTI BILETE ONLINE AICI
PROIECȚII SPECIALE ÎN PREZENȚA ECHIPEI LA CINEMA CITY SUNT PROGRAMATE ASTFEL:
- 8 NOIEMBRIE: BRAȘOV și CONSTANTA CITY PARK
- 9 NOIEMBRIE: BAIA MARE și GALATI
- 10 NOIEMBRIE: ARAD și BRAILA
- 11 NOIEMBRIE: TIMISOARA SHOPPING CITY
- 12 NOIEMBRIE: DEVA și BACĂU
- 13 NOIEMBRIE: DROBETA TURNU SEVERIN și SUCEAVA
- 14 NOIEMBRIE TÂRGU MUREȘ
Vizionare trailer: