Furios și iute este fără îndoială una dintre cele mai iubite, dar și profitabile francize din toate timpurile. Însă, aventurile familiei Fast and Furious vor ajunge la final, după ce Universal a anunțat că celebra franciză se va încheie cu două ultime capitole, confirmă cei de la Variety. Momentan, titlurile filmelor sunt F10 și F11.
Justin Lin, cel care a regizat cele mai multe dintre filmele Furios si Iute (al treilea, patrulea, cincilea si nouălea capitol) se va ocupa și de regia ultimelor două filme. Dar, asta nu înseamnă neapărat că universul cinematic Furios și Iute se încheie aici. Chiar dacă aventurile familiei Furious și Iute se vor încheia, urmează alte filme spin-off ce se vor concentra pe noi personaje introduse în franciză, aflate deja în proiect.
Fanii deja au avut parte sa vadă primul spin-off, în 2019, odată cu lansarea lui Hobbs&Shaw, cu Dwayne Johnson și Jason Statham, ce a strâns încasări globale de 759 de milioane de dolari.
Cel mai recent film din serie, Fast and Furious 9, urma să fie lansat în 2020, dar din cauza pandemiei de coronavirus a fost mutat pentru primăvara lui 2021, în aprilie. Astfel, fanii vor avea ocazia să revadă îndrăgiții actori precum Vin Diesel, Michelle Rodriguez, Jordana Brewster, Charlize Theron, dar si Sung Kang, extrem de popular după apariția din Fast and Furious: Tokyo Drift. De asemenea, John Cena își face debutul în acest film, în rolul fratelui personajului jucat de Vin Diesel.
Seria originala Furios și Iute a strâns aproape 6 miliarde de dolari încăsari la nivel global, devenind a zecea cea mai profitabilă franciză cinematografică din istorie.
Fanii se vor reîntâlni la cinema cu eroii lor preferati pe 4 aprilie 2021, odată cu lansarea lui Fast and Furious 9.